P8 Lite, telefon de cinci stele la un pret soc

* considerat varianta mai ieftina a modelului P8, modelul Lite ofera fanilor Huawei niste caracteristici smartphone de invidiat, la un pret imbatabil.
Dotat cu sloturi dual SIM si un look premium, noul telefon P8 Lite de la Huawei se anunta un telefon de 5 inch imbatabil la capitolul pret, pentru multa vreme, de aici incolo. Din acest punct de vedere, gigantul chinez Huawei incearca sa patrunda pe piata americana a dispozitivelor smartphone pe usa din spate, ca sa spunem asa. Asta ca sa luam in considerare doar pretul de sub 250 de dolari la care P8 Lite este pus la vanzare pe site-uri precum Amazon sau prin propria retea de vanzari online.
Conceput sa functioneze cu aproape orice cartela SIM (sau chiar doua, gratie slotului dual-SIM), P8 Lite vizeaza exact persoanele care s-au saturat de ofertele care pun la vanzare telefoane de 200 de dolari, obligate insa la un contract pe doi an cu o anumita firma de telefonie. Iar din acest punct de vedere, Huawei incearca sa ofere maximum posibil la o prima experienta cu telefoanele destepte, in limita pretului.

Disponibil in trei culori
Trebuie facuta totusi specificarea ca P8 Lite reprezinta versiunea ieftina a varfului de lance reprezentat de gigantul Huawei. Prin urmare, asa cum ii spune si denumirea, acest telefon este la baza un P8, numai ca e facut din mai mult plastic si se misca ceva mai incet. Telefonul cu ecran de 5 inch vine impachetat intr-o carcasa subtire de 7.7 mm, un cadru din plastic extrem de compact, bine strans de jur imprejur cu o banda cromata, pe care se regasesc un buton de volum destul de mare, cel de pornire si sloturile dual SIM de pe partea dreapta. Bineinteles, si acestea sunt cromate, la randul lor.
La fel ca majoriatea telefoanelor varf de gama din zilele noastre, si P8 Lite a imbratisat forma rectangulara rotunjita. Si, la fel ca multe alte smartphone-uri lansate inaintea sa, inclusiv cel de la Samsung Galaxy S6, nu vom observa alte rotunjiri ale carcasei, cu exceptia curbelor de pe conturul sau.
Veti crede probabil ca, la dimensiunea display-ului de 5 inch, P8 Lite va fi greu de manevrat cu o singura mana. Nu e chiar asa, inclusiv pentru cei cu palmele ceva mai mici. Unul dintre motive este si greutatea sa, acesta cantarind doar aproximativ 130 de grame, multumita si cadrului din plastic.
Asta daca nu v-ati obisnuit pana acum cu dispozitivele din aluminiu, care se simt ceva mai consistente la atingere.
Huawei a oferit publicului modelul P8 Lite disponibil in trei culori: alb, cu ornamente cromate argintii, alb cu ornamente aurii si negru cu ornamente cromate.

huawei p8 lite imag1

Pe hartie, totul arata fantastic
La modul sincer, ne asteptam ca P8Lite sa ofere ceva mai putin la capitolul viteza, pentru un telefon Android din gama medie. Se vede ca am avut intrucatva dreptate. Telefonul este dotat cu un procesor Snapdragon 615 de 1.5 GHz octa-core si 2 GB de RAM, ruland cu sistemul de operare Android 4.4 KitKat, astfel ca lucrurile arata destul de bine pe hartie. Atunci cand tii telefonul in mana insa, navigarea printre aplicatii se face cu oarecare intarziere. Acelasi lucru se observa si atunci cand schimbi modul de vizualizare, de la landscape la portret. Pentru stocarea de fotografii, muzica si aplicatii, telefonul are o capacitate de stocare de 16 GB, ce poate fi extinsa insa usor cu alti 32 GB, prin intermediul slotului microSD. Fiindca am adus vorba de fotografii, telefonul este dotat cu o camera de 13 MP pe spate, care scoate imagini acceptabile, in conditii de luminozitate buna. Pentru selfie, aveti disponibila o camera frontala de 5 MP, ceea ce nu este rau deloc.
Toate acestea se ascund sub un display cu rezolutie de 720 x 1.280 pixeli. De fapt, pe acest ecran se vad pixelii cu usurinta, insa acest lucru este oarecum de asteptat la un asemenea pret.

 

VN:F
Nota articol: 0.0/5 (0 voturi in total)

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *