Totul despre BIOS

BIOS-ul (Basic Input Output System) are mai multe roluri, dar cel mai important se refera la apelarea tuturor componentelor conectate la placa de bază. Cand computerul este pornit, infor­maţia de la harddisk nu poate ajunge la procesor (CPU) şi, implicit, sistemul de operare nu poate fi încărcat fără instruc­ţiunile furnizate de BIOS.

BIOS-ul realizeaza de asemenea un test ca­re verifica dacă totul merge aşa cum tre­buie, citirea informaţiei de la alte cipuri BIOS care iniţializează alte plăci (de exemplu placa grafică), mai multe co­menzi pe care sistemul de operare le va folosi pentru a lucra cu diferitele compo­nente hardware, setări pentru harddisk, ceasul intern etc.

BIOS-ul a fost introdus la scară largă de către IBM, în urmă cu aproape 25 de ani, odată cu primele PC-uri. La acea vreme era una dintre puţinele soluţii care presu­punea un nivel de abstractizare indepen­dent de sistemul de operare. Acest nivel deservea sistemul cu o serie de funcţii de bază, rea­liza paşii necesari încărcării sistemului de operare şi, totodată, punea la dispoziţie unele opţiuni de configurare.

BIOS-ul, din punct de vedere fizic, este un cip aflat pe placa de bază, care are grijă ca toate ele­mentele componente ale calculatorului, la pornire, să funcţioneze împreună. îna­inte ca sistemul de operare să fie încărcat este iniţializat BIOS-ul care, prin inter­mediul rutinelor de bază (intrare/ieşire), asigură comunicarea între componentele hardware instalate în sistem.

Iniţial, acest cip era o memorie ROM, dar pentru că în aceste condiţii era mai greu de actualizat, mediul de stocare a fost înlocuit de memoria EEPROM, de­numită şi flash ROM. Cipul este montat pe un soclu, pentru a fi mai uşor de înlo­uit, ca orice altă componenta. In momentul de fata exista trei mari producători de cipuri BIOS mai cunos­cuţi, şi anume Phoenix Technologies, AWARD Software şi AMI (American Me-gatrends Inc.). In general, producătorii de plăci de bază optează pentru unul din­tre aceştia trei.

Controlul chipset-ului

Aici se regasesc cele mai importante setari ce controleaza functionarea chipset-ului si componentelor cu care acesta are o relatie directa, si anume memoria RAM si placa grafica. „Memory timings” este sectiunea in care se pot face modificarile cele mai importante ale timpilor si caracteristicilor de functionare ale memoriei. Aceste modificari trebuie facute in directa concordanta cu specificatiile memoriilor. Un caz util in care se pot aduce asemenea modificari este, de exemplu, in cazul in care un utilizator decide sa-si seteze memoriile in mod sincron cu FSB-ul procesorului si trebuie sa scada frecventa memoriilor pentru aceasta. In acest caz o memorie care specifica latentele 2,5-3-3-7 la 400 MHz functioneaza perfect la 333 MHz in latente 2-3-3-6. Acest lucru nu este overclocking, la fiecare frecventa o memorie poate suporta alte latente.

In majoritatea cazurilor sunt disponibile patru tipuri de caracteristici ce pot fi modificate: „DRAM active precharge delay”, „DRAM RAS to CAS delay”, „DRAM RAS precharge delay” si „DRAM CAS latency”. „DRAM active delay”. Pentru a intelege functionarea acestor timpi trebuie mai intai sa cunoastem cate ceva despre functionarea memoriei RAM. Aceasta poate fi conceputa ca o matrice, cu randuri si coloane. Citirea sau scrierea in memoria RAM se face activand coloanele in care se afla datele necesare, si apoi citirea lor in rafala. Toate operatiunile au un numar de batai de ceas alocate.

„DRAM RAS to CAS delay” este timpul masurat in cicluri sau batai de ceas intre semnalele RAS si CAS, si are loc de fiecare data cand un rand este reimprospatat sau activat. Reducerea acestui timp duce la o performanta mai mare. Valorile comune sunt 3 sau 4, dar exista memorii ce suporta si valoarea 2. „DRAM RAS precharge delay” determina numarul de cicluri necesar pana la o noua operatiune RAS, deci pana la activarea unui nou rand. Valorile cele mai comune sunt 3 sau 4, dar la memoriile care suporta o valoare de 2, aceasta duce la o marire a performantei. Fortarea memoriei pentru o valoare pe care nu o suporta, duce la coruperea datelor in randul din care se citeste, pentru ca acesta devine inactiv inainte sa se termine rescrierea lui.

„DRAM CAS latency” este cel mai important parametru al unei memorii, si modificarea acestuia are cel mai mare impact asupra performantei sistemului. Aceasta setare modifica latenta in numar de cicluri de cand este aplicat semnalul CAS si pana cand datele din sectorul de memorie vizat devin disponibile. De asemenea, aceasta valoare determina si timpul maxim, in numar de cicluri, in care se poate face un transfer in rafala din respectivul sector de memorie.

In „Advanced chipset features” mai regasim si o setare ce priveste subsistemul grafic, care este numita „AGP aperture size”. Aceasta controleaza doi parametri: marimea aperturii AGP si dimensiunea GART (Graphics Adress Relocation Table). Apertura AGP este o portiune din memoria sistemului ce face parte din raza de actiune a memoriei ce poate fi adresata direct de catre controlerul PCI. Memoria folosita de apertura este de obicei fragmentata, deoarece RAM-ul este folosit si de sistem si atunci GART-ul face translatia intre adresele fizice ale memoriei RAM si adresele virtuale folosite de subsistemul grafic. De obicei, spatiul necesar aperturii AGP se micsoreaza odata cu cantitatea de memorie prezenta pe placa grafica, dar este bine sa fie pastrata o valoare de 64 sau 128 MB pentru fluidizarea transferului pe AGP si pastrarea la o dimensiune rezonabila a adreselor GART. „AGP fast write” este o alta optiune ce are ca obiect subsistemul grafic, activarea acesteia ducand la optimizarea transferurilor dinspre chipset catre acceleratorul grafic, deoarece acesta se comporta ca un dispozitiv PCI. Este recomandata activarea acestei optiuni deoarece se observa un spor de performanta la citirea datelor. In cazul in care exista un dispozitiv PCI care incepe sa nu se mai comporte normal, aceasta trebuie dezactivata.

„AGP spread spectrum” este o optiune care nu are legatura directa cu performanta sistemului. Aceasta optiune realizeaza modularea frecventelor folosite de AGP, pentru a nu emite radiatii electromagnetice ce pot afecta alte componente. Multi dintre utilizatorii ce nu folosesc aceasta optiune, aud un bazait generat de placa de sunet on-board, care, de obicei, nu are filtrare EMI suficienta.

VN:F
Nota articol: 4.8/5 (12 voturi in total)
7 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *